27 martie

Unirea Basarabiei cu România a fost votată de către Sfatul Țării pe data de 27 martie, 1918. Deci a fost o primăvară care a dat undă verde celorlalte eventuale uniri, Basarabia fiind prima dintre provincii care s-a unit cu țara. Acest fapt a avut loc în urma stabilirii unor condiții. În primul rând, ducerea până la capăt a unei reforme agrare, pe care guvernul român trebuia să o accepte. Apoi, Basarabia trebuia să rămână autonomă, adică avându-și propriul organ legislativ, Sfatul Țării.

Cu toate acestea, lucrul cel mai important rămâne a fi unirea ca fapt împlinit, pentru că, până în anul 1940, iunie, Basarabia a cunoscut o înflorire pe plan economic, chiar dacă nu a reușit să atingă nivelul de dezvoltare al celorlalte provincii, mult mai avansate pe acest plan.
Obiectivul național de azi al românilor e cel de odinioară, iar spre unire se merge cu pași siguri!
Trăiască-ne, în veci, și-n vechile hotare.
A noastră Basarabie, în România Mare.
Copiii azi îți cântă, cu flori te-ncununează.
Te vrem mereu acasă și-n a Domnului pază.

Trufașă, nu-n genunchi, răsai mândru pământ,
Izbândă peste noi, dușman din răsărit.
Tu, floare de câmp, corola îți deschide,
De bucurie, în zori, în horă te prinde.

Sub urme cu iz de satrap mortuar,
Mai mult ca niciodată, fie-ne țara sanctuar.
Sub țăndări zac ani răstigniți și uciși
Azi, mai mult ca oricând, ne ridicăm dintre învinși.

S-adună un veac de rătăcire și beznă.
În inimi de români chiar și pe soare se-mbeznă.
Nouă curcubeu ne este tricolorul
Ce-apare pe cer de ne binecuvântă zborul.
La mulți ani, români basarabeni!

Maria Dicusar

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

Scrisoare către milioane de români

unire

Patru milioane de oameni trăiesc (subzistă, mai bine zis) într-o țărișoară mică și săracă. A număra până la un miliard o știu doar politicienii, inepți și inapți să facă altceva. Moldova mea e piesa lui Putin, ale cărei versuri românești sunt puse pe note rusești. Poetul spune: „în Basarabia a rămas atât de puțină limbă română, încât orice rus o poate învăța.”

Acest mic pământ, condamnat la sperjur, e un fel de Pandoră. Pentru că patru milioane se hrănesc cu …speranța. Despre ea se spune că moare ultima? Ea nu moare. Ea e veșnică. Cine, dacă nu speranța a strâns sute de mii în Piață. „Atunci când pe teren au intrat jucători proști, fiecare microbist, arbitru dinafara  stadionului e în putere să șuiere pe fotbaliști.” Asta înseamnă ca poporul să-și exercite dreptul de veto – acela de a renunța la noroiul politic. Cer imperativ: lăsați politica înțelepciunii și preluați înțelepciunea politicii!

 

Ne-am înrolat într-un război,
În care noi luptăm cu noi.
Ne-au dat și arme – altă limbă:
Ștefan, străini în casa ta se plimbă!

Peste noi zace o stare amorfă care încurajează lașitatea de a ne desfide demnitatea cu care să demonstrăm ceea ce europarlamentarul român, Monica Macovei, a spus moldovenilor: „Nu poporul e sluga guvernanților, ci ei sunt sluga poporului.” Suferim de Sindromul Stockholm. Căci pe cine trebuie să urâm se-ntâmplă să iubim.

images

Cu toate astea (și încă multe altele), îmi aduce senin în suflet obiectivul primar al românilor – Unirea. Sunt om și încă alte patru milioane sunt exact ca mine. Și tot atâția au pretenții la această mică Basarabie, pe care o vor acasă.

După crepuscul vine aurora? Poate. Noi nu știm ce-i asta. Corupție? Nu, n-am auzit. La noi se vând aeroporturi, se fură miliarde, se împușcă oameni la vânători de mistreți.

Români dragi, trebuie înțeles mai ales un lucru: luptăm cu „eroi” din povești, din aceia care nu mor niciodată, care devin mituri și despre care vor citi și copiii noștri din cărțile…nu cu povești, ci de istorie. Povești nu de adormit, ci de speriat copiii.

Știu de ce avem nevoie. E nevoie să se agite apele Nistrului și ale Prutului, ca valurile să lingă urma a tot ceea ce e neromânesc. Ridicându-ne din genunchi, îi îngenunchem pe ei. Căci neputința noastră e puterea lor. Căci capetele noastre plecate sunt trepte pentru ei. Căci inimile noastre distruse pulsează în ei tupeu. Căci mâinile noastre ridicate în semn de protest seamănă a armistițiu pentru ei.

Și, în niciun caz, dar în absolut niciun caz, români, să nu lăsați mâinile în jos, ci ridicați palmele, ridicați pumnii. La arme!

marea-unire-steag-cu-deviza-e2809etrc483iascc483-romc3a2nia-maree2809d

Maria Dicusar

 

Publicat în Noutăţi | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Mica Unire – Zi Mare pentru toți românii

12376213_533254146841277_1687111184227702940_n

Piața Unirii, Iași

     Ajunși la 157 de ani de la înfăptuirea Mici Uniri din 1859 a Moldovei cu Țara Românească, peste tot acolo unde se simte românește s-a cerut repetarea istoriei: reUnirea sau reVenirea acasă a Basarabiei. Vorba cântecului „suntem orfani cu mama-n viață”.

Iată  de ce, în data de 24 ianuarie, 2016, la Iași s-au adunat, de pe ambele maluri prutene, români adevărați: tineri de la Chișinău, înarmați cu voință, dar și cu tricoloruri, voluntari din cadrul Organizației nonguvernamentale „Tinerii Moldovei”, precum și reprezentanți ai Platformei Unioniste „Acțiunea 2012”, pornind cu încredere de la București, cu o pauză pe la Bacău, acolo unde echipei i s-au alăturat membrii filialei băcăuane.

20160124_103356

Primăria orașului Iași

Pentru aceștia, sărbătoarea a început cu o vizită deosebită la Primăria orașului Iași care  a fost gazda oaspeților de la Bacău, precum și a celor din cele două capitale românești. În incinta instituției, tinerii unioniști au putut răsfoi unele momente istorice, imortalizate în tablouri și fotografii, dar și personaje istorice, ca Alexandru Ioan Cuza, „reînviat” prin costume de epocă purtate chiar de domnitor. De asemenea, un ceai cald oferit din partea primăriei ieșene a fost ceea ce i-a înviorat pe vizitatori, încărcându-i cu putere pentru a rezista frigului de afară.

Piața Unirii din Iași, pe la orele zece dimineața era arhiplină. Se sărbătorea și cerea, inevitabil, Unirea.

12642788_1023834197659602_8210717769657802216_n

Astfel, tinerii Platformei unioniste „Acțiunea 2012” au pornit spre centrul Pieții cu pancarte, scandând lozinci: „Basarabia e România”, „Vrem Unirea”. Înaintând, printre mulțimea de oameni, frigul de afară nu împiedica pe nimeni să-și facă loc și să străbată tocmai inima pieții, acolo unde președintele, Klaus Iohanis și primarul de Chișinău urmau să-și susțină discursul. Cei doi demnitari și-au exprimat dorința întru revenirea la vechile hotare, pentru făurirea unei Moldove mult mai puternice, mult mai prospere, evidențiind avantajele unei eventuale reuniri.

12524058_1093830920667746_5135082665823907665_n

Preț de câteva ore, Iașiul a răsunat de cântece patriotice, fanfare, dar și de voci pline de speranțe în viitorul unei țări reîntregite.

Pentru că, așa cum spune Lawrence Durrell, „istoria este o repetare nesfârșită…”, tineri și adulți cu speranța uriașă în ziua de mâine, una, în sfârșit, acasă, și-au exercitat dreptul, acela de a cere şi a avea, ca acum 157 de ani, Unirea!20160124_103658

20160124_103222

Maria Dicusar

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

Unirea – ideal pe ambele maluri de Prut

12312047_1746336032266774_601627138_n

Sediul PNL, Bacău

De 1 Decembrie, peste tot acolo unde se simte românește, e sărbătoare. La Bacău, de ziua Națională a României a fost mult soare, iar seara, Dumnezeu ne-a dat semn, unul bun, cum că tot ce s-a petrecut peste zi, s-a întâmplat cu sprijinul Lui. Așadar, ploița de după amiază a înaripat idealul românilor – acela de revenire acasă, într-un sfârșit aproape.

La Sediul PNL din Bacău, azi s-a vorbit cu dragoste despre Unire, la o masă în jurul căreia s-au adunat oameni frumoși, cu credință în aducerea faptului la împlinire., printre care: senatorul Dragoș Luchian, deputatul Lucian Ciubotaru, profesoara de istorie de la Colegiul Național „Ferdinand l”, Mihaela Savin, membri ai filialei Platformei „Acțiunea 2012” din Bacău, precum și tineri români basarabeni, dar și băcăuani. Desigur, toate discuțiile s-au rotit în jurul unui singur cuvânt: Unirea, auditoriul transformând întâlnirea într-o casă comună.

12309064_1746336042266773_1688202714_n

De asemenea, fiecare a avut ocazia să împărtășească celorlalți opinia personală vis-a-vis de obiectivul primordial al tuturor românilor. S-au propus soluții, idei, nume demne și capabile care să aducă lumină peste români – toate astea, pentru o viitoare, foarte curând Unire în cea ma rotundă formă.

Pe fețele celor prezenți se putea citi speranța forței tinerilor, pentru că au pe palme viitorul și pe care, apropo, îl scriu singuri, acum. Pentru că situația din Basarabia, despre care s-a vorbit la Sediul PNL, e una gri, întâlnirea de azi a însemnat un drob de zahăr în sare.12308959_1746336025600108_321004303_n

La mulți ani României și undă verde Unirii!

Maria Dicusar

 

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

Donaţie de carte la Ruseni, raionul Edineţ

Pe 31 august si 1 septembrie, membrii filialei din Bacău a Platformei Unioniste Acţiunea 2012, au fost în Basarabia pentru a marca Ziua Limbii Române. Cu această ocazie au făcut o donţie de carte în limba română către Şcoala Gimnazială din Ruseni (Raionul Edineţ), aflată în una din cele mai rusofone şi rusofile zone din RM (de exemplu, dintr-o clasă de 15 elevi doar 2 au spus ca îşi doresc unirea cu România).

Dincolo de momentele festive, în urma discuţiile foarte alerte şi lungi de câteva ore cu elevii şcolii pe tema românismului, unirii, limbii române, etc., am concluzionat că în această parte a RM, unde acţiunile unioniste au fost aproape inexistente în ultimii 20 de ani, unde copiii şi tinerii de aici se hrănesc din punct de vedere informaţional doar cu ce le este oferit de cele peste 80 de canale în limba rusă, de părinţii care în marea majoritate muncesc la Moscova sau de odnoklassniki, este necesar un efort considerabil pentru a inversa curentul antiromânesc şi antiunionist.

IMG_20150901_084811 IMG_20150901_091107 IMG_20150901_091157 IMG_20150901_100747 IMG_20150901_104338

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

CETĂŢILE BASARABIEI – Concurs de pictură şi grafică

Astăzi 05.06.2015, la Bacău, a avut loc vernisajul expoziţiei şi premierea concursului de pictura şi grafică cu tema – „Cetăţile Basarabiei”

.afis

         Expoziţia şi concursul s-au desfăşurat la iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunea 2012 – filiala Bacău, în colaborare cu Colegiul Naţional de Artă George Apostu şi Galeria CORA Bacău. În cadrul acţiunii, au fost desemnaţi şi premiaţi cei 11 câştigători de la categoriile pictură şi grafică. De asemenea, membrii filialei din Bacău a Acţiunii 2012, au desfăşurat şi o campanie de informare a publicului prezent cu privire la subiectul mereu actual – Unirea Basarabiei cu România.

IMG_20150605_094916
Expoziţia cu lucrările câştigătoare poate fi vizionată în cadrul Galeriei Cora Bacău până la data de 12.06.2015.

IMG_20150605_095054IMG_20150605_100434IMG_20150605_09502911350652_729555077154056_6032259776546420459_n

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

MARŞ UNIONIST – CHIŞINĂU, 16 MAI 2015

Mii de oameni au participat în ziua de 16 mai 2015 la Chişinău, la marşul pentru unirea Republicii Moldova cu România. Manifestaţia, organizată de Platforma Unionistă Acţiunea 2012 şi Tinerii Moldovei, a pornit din PMAN şi a vizat, pe traseul său, ambasadele Rusiei, Germaniei, Statelor Unite şi României. La miting au participat pe lângă zecile de mii de români basarabeni din  Republica Moldova, cât şi câteva sute de români de peste Prut, din România.

Marşul, a dorit să comemoreze cei 203 ani de la prima anexare a Basarabiei de către Rusia (Imperiul Ţarist) şi totodată să afirme dorinţa legitimă românilor basarabeni de a se reuni cu România.

Mulţimea de manifestanţi s-a strâns în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Manifestanţii, majoritatea tineri, au desfăşurat un uriaş drapel tricolor şi au afişat pancarte cu mesaje unioniste.

Coloana de manifestanţi a marcat trecerea pe lângă ambasadele Rusiei, Germaniei şi României cu mesaje dedicate fiecăreia dintre acestea.

IMG_20150516_142644 IMG_20150516_155006 IMG_20150516_141046IMG_20150516_142716

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

Autocarul din ceasul al 12-lea (preluare http://www.timpul.md)

De multe ori vin de la București la Chișinău cu ultimul autocar de noapte. E un indicator bun dacă vrei să-ți dai seama de realitățile și oamenii care leagă zi de zi malurile Prutului.

Bunăoară, filmele în limba rusă. Le detestam la început și găseam de neconceput ca într-un autocar care leagă două realități din universul lui Mihai Eminescu să ni se toarne pe gât filme produse la Hollywood și dublate în altă limbă. Nu că șoferul nu ar scrie SIMION GEORGE altfel decât în chirilică și n-ar vorbi între ei în aceeași altă limbă.

Dar de când a început războiul în Ucraina, filmele s-au oprit.

Și șoferii parcă sunt un pic mai amabili. La fel de amabil a devenit un distins domn, patron al unei rețele de cafenele și restaurante din Chișinău. Brusc, văzând potențialul enorm pe care piața din România îl are de oferit, patronul nostru s-a extins și peste Prut pentru că „doar suntem același popor, nu?”.

Nereformabilii

Cât valorează un om? Cât cuvântul său…
Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie primul pas către visul european al cetățenilor dintre Prut și Nistru. Următorul pas n-a venit, oricâte mobilizări ale electoratului s-au făcut și oricât de victorioși am fost în alegerile din 30 noiembrie.
Ca Republica Moldova să acceadă în Uniunea Europeană trebuie mai întâi să depună o cerere. SURPRIZĂ: cererea nu a fost depusă nici de Iurie Leancă și, conform ultimelor declarații, nu va fi depusă în 2015 nici de Gaburici-păcălici.

Toți cetățenii României călătoresc liber, pe bază de BULETIN SIMPLU DE IDENTITATE în TOATĂ Europa. Desigur, Republica Moldova nu este în Europa, cum sunt Georgia, Kosovo sau Albania. Astfel încât cetățenii României au nevoie de pașaport ca să intre în Republica Moldova. Altă barieră între frați…

Desigur, noi suntem niște idealiști, unioniști… hai să vedem ce-ar spune un pragmatic:

Republica Moldova are nevoie de investiţii străine ca de aer şi, cu precădere, de investiţii din alte zone decât cea a capitalului rusesc, care după cum a demonstrat experienţa fostelor republici sovietice poate deveni un factor de instabilitate economică şi politică. De altfel, pe fondul sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei şi căderii tot mai accelerate a rublei, Republica Moldova nu mai poate conta prea mult pe investitorii proveniţi din acea parte a lumii. Uniunea Europeană prezintă în schimb un enorm potenţial de investiţii. Ori, orice obstacole, cât de mici, pentru accesul turiştilor şi a investitorilor europeni în Republica Moldova sunt de natură să frâneze dezvoltarea a ceea ce reprezintă încă la ora actuală cel mai sărac stat din Europa. Este o situaţie cu totul anormală ca exact cel mai interesat în facilitarea fluxului de oameni şi capital dinspre Vest în Republica Moldova, Guvernul acestei republici, să menţină cerinţe la care alte state, inclusiv provenite din fosta Uniune Sovietică, nu au avut nicio problemă să renunţe.

Și un pragmatic, care vede falimentul inevitabil al Republicii Moldova, ar spune precum fostul președinte al României: dacă vă abateți de la planul A(nu eliminați barierele birocratice, nu introduceți mass-media în limba română, nu vă opriți jefuirea populației), aplicăm planul B.

B – nu de la Victorie, ci de la Unire.

Un articol de: George Simion
Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE ESEURI “­ Chişinău şi Bucureşti – 2 inimi româneşti” Bacău 2015

REGULAMENTUL CONCURSULUI DE ESEURI

“­ Chişinău şi Bucureşti – 2 inimi româneşti” Bacău 2015

afis1

  1. Introducere:

Platforma Unionistă Acţiunea 2012 invită elevii din Judeţul Bacău, să participe în perioada 10 februarie 2014 – 23 martie 2015 la un concurs de eseuri pe tema ” Chişinău şi Bucureşti- 2 inimi româneşti”.

Elevii sunt invitaţi să dezvolte creaţii proprii, iar cele mai reuşite 3 eseuri vor fi premiate de catre Platforma Unionistă Acţiunea 2012. De asemenea toţi participanţii vor primi diplome de participare.

1.1. Condiţii de participare:

Pot participa la concursul de eseuri organizat elevii care urmează cursurile unei institutii preuniversitare de stat sau private din clasele IX- XII.

1.2. Teme propuse pentru eseuri:

Particianţii la concurs îşi vor exprima propria viziune cu privire la una din următoarele subteme:

  • ­ Basarabia 1812-2015- provincie românească;
  • ­ De ce avem nevoie de Republica Moldova?;
  • ­ Datoria morala pe care o are Romania faţă de Republica Moldova;
  • ­ Rolul generaţiei tinere şi a societăţii civile în apropierea celor doua state;
  • ­ Unirea – metode de realizare a obiectivului generațiilor trecute, prezente și viitoare de

regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiași stat;

  • ­ Personalităţi marcante care au promovat românismul în Republica Moldova, deportările în masă, refugierile;
  • Chişinău oraş românesc;

1.3. Jurizare şi acordarea premiilor:

Pe baza eseurilor vor fi selectaţi 15 finalişti care vor fi invitaţi să participe la ceremonia de

premiere.

  1. Termeni şi condiţii de participare

2.1 Vor fi eligibile pentru înscrierea în competiţie doar eseurile care îndeplinesc următoarele

condiţii:

­ Sunt redactate în limba română

­ Sunt originale şi respectă drepturile de autor. Sursele de informare şi documentare vor fi menţionate in bibliografia de la sfârşitul eseului.

Eseurile vor avea maxim 3 pagini, în format A4, cu font Times New Roman, dimensiunea

caracterului 12, spaţiat la 1 rând şi 1/2.

La finalul eseului trebuie să fie precizat numele participantului, liceul, clasa, localitatea, adresa de e-mail şi numărul de telefon;

2.2. Numărul de lucrări cu care se poate înscrie un participant

Un student se poate înscrie în concurs cu un singur eseu.

2.3. Termen limită

Termenul limită pentru trimitere a eseurilor este 23 martie 2015. Eseurile trimise după

această dată nu vor fi luate în considerare.

2.4. Unde se trimit eseurile

Eseurile pot fi trimise în variantă electronică la adresa de e-mail Bacău@actiunea2012.ro

2.5. Evaluarea eseurilor

Eseurile vor fi evaluate de către un juriu desemnat.

Juriul va evalua lucrările conform următoarelor criterii:

– Eseurile trebuie să dovedească capacitatea participantului la concurs de a se încadra în tema

aleasă;

– Participanţii trebuie să demonstreze capacitatea de a argumenta corect şi documentat ideile

din cadrul eseului.

– Originalitate, claritatea compozitiei

  1. Acordarea premiilor

Premiile vor fi acordate în data de 27 martie 2015. Premiile vor fi înmânate în prezenţa membrilor Platformei Civice Actiunea 2012, sponsorilor şi juriului.

  1. Aspecte legale şi etice

În caz de forţă majoră, Actiunea 2012 îşi rezervă dreptul de a modifica regulile şi premiile concursului. Orice modificare va fi anunţată in timp util. Prin înscrierea în concurs şi transmiterea eseurilor, participanţii îşi asumă faptul că textele înscrise sunt originale şi nu încalcă legislaţia în vigoare din România.

  1. Descalificarea lucrărilor

Actiunea 2012 filiala Bacău îşi rezervă dreptul de a descalifica o lucrare dacă aceasta a depăşit termenul stabilit pentru trimitere sau dacă încalcă condiţiile specificate în regulament.

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu

1 DECEMBRIE 2014

Luni, 1 Decembrie 2014, toţi românii oriunde au fost ei , au sărbătorit Ziua Naţională a României – ziua Marii Uniri din anul 1918.

Ca în fiecare an, reprezentanții Platformei Unioniste “Acțiunea 2012″ au marcat Ziua Națională a României, voluntarii Acțiunii desfășurând activități în peste 200 de localități și instituții din România, Republica Moldova și Diaspora. Obiectivul apelului vizează creșterea numărului de activități dedicate Zilei Marii Uniri și identificarea acelor români dispuși să accepte provocarea lansată și să inițieze o acțiune în comunitatea lor.

Membrii filialei din judeţul Bacău au participat şi ei la aceste activităţi marcând acest eveniment în localităţile din judeţ (Bacău, Oneşti, Moineşti, Hemeiuşi, etc.). De asemenea, au fost prezenţi şi la Alba Iulia, locul unde acum 96 de ani se consfințea unirea tuturor provinciilor istorice în cadrul aceluiași stat.

Mai jos câteva imagini trimise de membrii filialei de la activităţile la care participat:

10439375_797107623678763_3748414248608732188_nbacau1moinestiSAM_6181SAM_6184SAM_6195

 

Publicat în Noutăţi | Lasă un comentariu