Eseu participant la concursul de eseuri „Uniţi sub tricolor – 95 de ani de la unire”

Datoria morală pe care o are

România faţă de R. Moldova

   Nicolae Iorga spunea:”România este o ţară înconjurată de români”! Se pare că marele istoric avea dreptate atunci, are dreptate acum şi din păcate va avea dreptate şi în viitor. Îmi asum profeţia de mai sus din cauza analizei pe care am făcuto eu şi o poate face fiecare dintre noi.

La o simplă privire asuprta evenimentelor ce se petrec atât pe un mal cât şi pe celălalt al Prutului realizăm că suntem foarte departe de idealul unirii. De ce? Poate din cauza oamenilor? Sau totuşi din cauza ”incompetenţei” ce se află la ea acasă atât în parlamentul de la Chişinău cât şi în cel de la Bucureşti. Incompetenţă, corupţie, cuvinte devenite deja banale când vorbeşti despre politicienii români din ambele state româneşti. Poate sunt prea pesimistă, însă incapacitatea celor ce ne conduc de a face măcar ceva spre a apropia unirea începe să doară. Iar durerea de fiecare dată se transformă în dezamăgire. Şi dezamăgirea la rândul ei, în distrugerea speranţei. Ce poate fi mai grav decât momentul în care cetăţeanului simplu îi sunt distruse speranţele? Trăim într-o ţară cuprinsă de sărăcie, în care speranţa e singura ce ne dă puterea de a întâmpina ”ziua de mâine” cu zâmbetul pe buze, dar ce se va întâmpla când şi speranţa o vom pierde? Cum vom mai întâlni ziua de mâine? Acesta este lucrul care nu-l înţeleg cei ce conduc România astăzi. România e şi ţara noastră. Noi aşteptăm de la ea să vină salvarea, ea să ne aducă speranţa în vieţile noastre, speranţa care devine din ce în ce mai slabă din 1940 încoace.

28 iunie 1940, România primeşte ultimatum din partea URSS-ului, răspunde că e gata să stea la discuţii, dar ruşii nu vor să audă nimic. În 24 de ore, România îşi abandonează ”fiica” în faţa cotropitorului. Nu e momentul să facem paralele între Mareşalul Antonescu şi Mareşalul Manerheim al Finlandei, două linii de front diferite, armate instruite diferit. Însă oricum a fost o cedare teritorială foarte dureroasă din partea României. Iar în urma ei au suferit sute de mii de români. Fie că au fost deportaţi, fie că au fost împuşcaţi pe loc, elita intelectuală a Basarabiei, Ţinutului Herţa şi a Bucovinei de Nord a fost sortită pieirii. Întradevăr ofensiva României din 1941 este de-a dreptul admirabilă, însă nu suficientă. Nu a fost suficientă pentru că nu a fost durabilă. Represiunile şi deportările continuând după reanexarea teritoriilor menţionate anterior. Într-un articol citit recent se spunea:” Sovietizarea din nou a Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţei s-a manifestat timp de 50 de ani şi printr-o o campanie de distrugere a culturii şi memoriei băştinaşilor prin deportări masive, interzicerea alfabetului latin, desfiinţarea bisericilor, demolarea monumentelor istorice, rusificarea denumirilor de localităţi, teroare şi asasinate.” Toate acestea se uită. Şi nu doar de România se uită. Populaţia din R.Moldova, zic din păcate din nou, începe să uite toate astea, doar unii din cei mai bătrâni ţinând minte tragicele evenimente.

Se pierde timp, timp preţios. URSS-ul nu a lăsat cea mai bună moştenire din punct de vedere a mentalităţii nici României nici Basarabiei care sa aflat sub guvernarea directă a Moscovei, dar noi suntem obligaţi să trecem peste asta şi să ne realizăm idealul naţional. China a aşteptat 100 de ani să-şi recupereze Hong Kong-ul, să sperăm că nouă nu ne va trebui atât de mult sau chiar dacă 100 de ani vom fi sortiţi să aşteptăm, 100 vom aştepta. Important este să menţinem speranţa vie.

Până la urmă, acesta nu este un lucru atât de greu de realizat. România, dar toată România, de la cei care guvernează la cei guvernaţi sunt obligaţi să dea semnale, să dea semnale prin care să se subînţeleagă:”Fraţilor din Basarabia, suntem alături de voi”! Un lucru care nu este greu de realizat, ceva care pare nimic, dar care cere din partea tuturor implicare. E timpul ca cei din dreapta Prutului să ne arate că le pasă! Unirea trăieşte în fiecare. Doar trebuie ”să descoperim” acea partea a sufletului în care aceasta este ascunsă.

Personal cred că România trebuie să realizeze că are o datorie enormă faţă de R. Moldova, de fapt faţă de toate teritoriile cedate în 1940. O datorie care nu e nici economică, nici politică, o datorie ce ţine de proverbul românesc: ”sângele apă nu se face”! Aceasta este datoria morală a României. ”Datorie” care se poate transforma în ”salvare naţională”. Statele adevărate, care le pasă de cetăţenii săi, îşi fac un plan după care vor acţiona în următorii ani. Din păcate România nu are unul, de aceea readucerea Basarabiei în hotarele ţării ar putea fi capul de listă a României pe ”lista”:”obiective viitoare”. Uşor uşor, pe aşa numita”listă” pe lângă ”unire”, vor mai apărea termeni ca:”stabilitate economică”, ”stabilitate socială”, ”protejarea tradiţiilor şi valorilor româneşti”. Obiective care ar putea ”întoarce” România de pe ”drumul greşit” pe care păşeşte acum.

Dacă Basarabia ne este salvarea, atunci de ce nu facem nimic stimaţi conducători ai României? De ce încă mai stăm cu ”mâinile în sân”? Ajunge! Acta non verba!

Postica Tatiana,

Colegiul „Mihai Eminescu’’Bacau

Acest articol a fost publicat în Noutăţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s