Băcăoanii participă la Marşul pentru Basarabia, din Bucureşti

Image

Băcăoanii vor participa la cea mai amplă manifestaţie stradală care are drept scop transformarea unirii cu Republica Moldova într-o prioritate naţională. Manifestaţia va avea loc duminică, 20 octombrie, la ora 14:00, în Piaţa Victoriei din Bucureşti.

Mii de steaguri tricolore şi mesaje personalizate pentru fraţii de peste Prut vor fi purtate de către manifestanţii pentru Basarabia din faţa Guvernului României până la Palatul Parlamentului (Parcul Izvor).

După ce peste 117.000 de români au semnat pentru o lege menită să aducă Basarabia mai aproape de casă, participanţii la manifestaţie vor solicita adoptarea acestui proiectul legislativ de către Parlamentul României. Totodată, din solidaritate cu Republica Moldova,  ei vor ieşi în stradă în semn de sprijin faţă de şantajul comercial la care aceasta este supusă de către Rusia. ,,Deportări, înfometări, crime şi mai recent embargo-ul la importul de vinuri sunt câteva dintre metodele prin care Rusia a încercat să îi înstrăineze pe români de români. Îi aşteptăm pe toţi bucureştenii să vină la eveniment cu un steag naţional pentru a arăta că tricolorul ne uneşte pe toţi”, a declarat av. dr. Mihai Nicolae, co-preşedinte al Platformei Civice Acţiunea 2012, principalul organizator al ,,Marşului pentru Basarabia”.

87,25% dintre români sunt de acord cu unirea Basarabiei cu România, potrivit unui sondaj de opinie efectuat la nivel naţional, în 2012, de Centrul Român de Studii şi Strategii.

Persoanele interesate să participe la Marş sunt rugate să contacteze reprezentanţii Platformei Civice Acţiunea 2012, filiala Bacău, la numărul de telefon: 0733687016. Preţul transportului (dus – întors) este 65 RON.

Platforma Civică Acţiunea 2012                                                                        

       15 octombrie 2013

Acest articol a fost publicat în Noutăţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s