Marşul Unirii – Bucureşti 12 octombrie 2014

În data de 12.10.2014, la iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunii 2012, peste 10.000 de români de pe ambele maluri ale Prutului au participat la un marş pentru susţinerea dezideratului naţional întruchipat de unirea României cu Republica Moldova. Marşul a pornit pe B-ul Kiseleff, din faţa Muzeului Ţăranului Român şi a urmat Calea Victoriei până la Hanul lui Manuc, piaţa Sf. Anton (locul unde s-a încheiat pacea de la Bucureşti din 16 mai 1812, când pentru prima dată ţinutul dintre Prut şi Nistru a fost rupt din trupul Moldovei). La finalul marşului a fost adoptată Proclamaţia de la Bucureşti, program în 15 puncte pe care societatea românească în întregul ei, trebuie să şi-o asume şi să o ducă la îndeplinire în perioada următoare.

BACAUL VREA UNIREA

La această manifestaţie au participat şi membrii filialei din Bacău ai Acţiunii 2012, care au venit să afirme că şi în judeţul nostru sentimentul unionist există şi este puternic susţinut de băcăoani. Aflaţi în fruntea coloanei de manifestanţi, cu un banner ce conţinea un mesaj inspirator, băcăoanii (aici sunt incluşi şi elevii şi studenţii din Republica Moldova ce studiază în instituţiile de învăţământ din judeţul Bacău) au strigat cunoscutele slogane: „Basarabia e Romînia!”, „Basarabia pământ românesc!”, „Acelaşi sânge, aceeaşi ţară, cu toţi am fost români odinioară”,  „Chişinău şi Bucureşti, două inimi româneşti”, etc.

10730801_616392661803632_38573680740212491_n La această manifestaţie au participat şi persoane publice precum Ilie Năstase, Dorin Chirtoacă (primarul Chişinăului), Moise Guran, Doru Braia, etc., care au susţinut alături de ceilalţi manifestanţi această acţiune.

 

 

COLOANA1794634_797109607011898_4602734011101349504_n10439375_797107623678763_3748414248608732188_n1798693_797069827015876_989036886406017271_n

Acest articol a fost publicat în Noutăţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s