Autocarul din ceasul al 12-lea (preluare http://www.timpul.md)

De multe ori vin de la București la Chișinău cu ultimul autocar de noapte. E un indicator bun dacă vrei să-ți dai seama de realitățile și oamenii care leagă zi de zi malurile Prutului.

Bunăoară, filmele în limba rusă. Le detestam la început și găseam de neconceput ca într-un autocar care leagă două realități din universul lui Mihai Eminescu să ni se toarne pe gât filme produse la Hollywood și dublate în altă limbă. Nu că șoferul nu ar scrie SIMION GEORGE altfel decât în chirilică și n-ar vorbi între ei în aceeași altă limbă.

Dar de când a început războiul în Ucraina, filmele s-au oprit.

Și șoferii parcă sunt un pic mai amabili. La fel de amabil a devenit un distins domn, patron al unei rețele de cafenele și restaurante din Chișinău. Brusc, văzând potențialul enorm pe care piața din România îl are de oferit, patronul nostru s-a extins și peste Prut pentru că „doar suntem același popor, nu?”.

Nereformabilii

Cât valorează un om? Cât cuvântul său…
Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană ar fi trebuit să fie primul pas către visul european al cetățenilor dintre Prut și Nistru. Următorul pas n-a venit, oricâte mobilizări ale electoratului s-au făcut și oricât de victorioși am fost în alegerile din 30 noiembrie.
Ca Republica Moldova să acceadă în Uniunea Europeană trebuie mai întâi să depună o cerere. SURPRIZĂ: cererea nu a fost depusă nici de Iurie Leancă și, conform ultimelor declarații, nu va fi depusă în 2015 nici de Gaburici-păcălici.

Toți cetățenii României călătoresc liber, pe bază de BULETIN SIMPLU DE IDENTITATE în TOATĂ Europa. Desigur, Republica Moldova nu este în Europa, cum sunt Georgia, Kosovo sau Albania. Astfel încât cetățenii României au nevoie de pașaport ca să intre în Republica Moldova. Altă barieră între frați…

Desigur, noi suntem niște idealiști, unioniști… hai să vedem ce-ar spune un pragmatic:

Republica Moldova are nevoie de investiţii străine ca de aer şi, cu precădere, de investiţii din alte zone decât cea a capitalului rusesc, care după cum a demonstrat experienţa fostelor republici sovietice poate deveni un factor de instabilitate economică şi politică. De altfel, pe fondul sancţiunilor internaţionale impuse Rusiei şi căderii tot mai accelerate a rublei, Republica Moldova nu mai poate conta prea mult pe investitorii proveniţi din acea parte a lumii. Uniunea Europeană prezintă în schimb un enorm potenţial de investiţii. Ori, orice obstacole, cât de mici, pentru accesul turiştilor şi a investitorilor europeni în Republica Moldova sunt de natură să frâneze dezvoltarea a ceea ce reprezintă încă la ora actuală cel mai sărac stat din Europa. Este o situaţie cu totul anormală ca exact cel mai interesat în facilitarea fluxului de oameni şi capital dinspre Vest în Republica Moldova, Guvernul acestei republici, să menţină cerinţe la care alte state, inclusiv provenite din fosta Uniune Sovietică, nu au avut nicio problemă să renunţe.

Și un pragmatic, care vede falimentul inevitabil al Republicii Moldova, ar spune precum fostul președinte al României: dacă vă abateți de la planul A(nu eliminați barierele birocratice, nu introduceți mass-media în limba română, nu vă opriți jefuirea populației), aplicăm planul B.

B – nu de la Victorie, ci de la Unire.

Un articol de: George Simion
Acest articol a fost publicat în Noutăţi. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s