Scrisoare către milioane de români

unire

Patru milioane de oameni trăiesc (subzistă, mai bine zis) într-o țărișoară mică și săracă. A număra până la un miliard o știu doar politicienii, inepți și inapți să facă altceva. Moldova mea e piesa lui Putin, ale cărei versuri românești sunt puse pe note rusești. Poetul spune: „în Basarabia a rămas atât de puțină limbă română, încât orice rus o poate învăța.”

Acest mic pământ, condamnat la sperjur, e un fel de Pandoră. Pentru că patru milioane se hrănesc cu …speranța. Despre ea se spune că moare ultima? Ea nu moare. Ea e veșnică. Cine, dacă nu speranța a strâns sute de mii în Piață. „Atunci când pe teren au intrat jucători proști, fiecare microbist, arbitru dinafara  stadionului e în putere să șuiere pe fotbaliști.” Asta înseamnă ca poporul să-și exercite dreptul de veto – acela de a renunța la noroiul politic. Cer imperativ: lăsați politica înțelepciunii și preluați înțelepciunea politicii!

 

Ne-am înrolat într-un război,
În care noi luptăm cu noi.
Ne-au dat și arme – altă limbă:
Ștefan, străini în casa ta se plimbă!

Peste noi zace o stare amorfă care încurajează lașitatea de a ne desfide demnitatea cu care să demonstrăm ceea ce europarlamentarul român, Monica Macovei, a spus moldovenilor: „Nu poporul e sluga guvernanților, ci ei sunt sluga poporului.” Suferim de Sindromul Stockholm. Căci pe cine trebuie să urâm se-ntâmplă să iubim.

images

Cu toate astea (și încă multe altele), îmi aduce senin în suflet obiectivul primar al românilor – Unirea. Sunt om și încă alte patru milioane sunt exact ca mine. Și tot atâția au pretenții la această mică Basarabie, pe care o vor acasă.

După crepuscul vine aurora? Poate. Noi nu știm ce-i asta. Corupție? Nu, n-am auzit. La noi se vând aeroporturi, se fură miliarde, se împușcă oameni la vânători de mistreți.

Români dragi, trebuie înțeles mai ales un lucru: luptăm cu „eroi” din povești, din aceia care nu mor niciodată, care devin mituri și despre care vor citi și copiii noștri din cărțile…nu cu povești, ci de istorie. Povești nu de adormit, ci de speriat copiii.

Știu de ce avem nevoie. E nevoie să se agite apele Nistrului și ale Prutului, ca valurile să lingă urma a tot ceea ce e neromânesc. Ridicându-ne din genunchi, îi îngenunchem pe ei. Căci neputința noastră e puterea lor. Căci capetele noastre plecate sunt trepte pentru ei. Căci inimile noastre distruse pulsează în ei tupeu. Căci mâinile noastre ridicate în semn de protest seamănă a armistițiu pentru ei.

Și, în niciun caz, dar în absolut niciun caz, români, să nu lăsați mâinile în jos, ci ridicați palmele, ridicați pumnii. La arme!

marea-unire-steag-cu-deviza-e2809etrc483iascc483-romc3a2nia-maree2809d

Maria Dicusar

 

Acest articol a fost publicat în Noutăţi și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s